De ceva timp mă străduiesc a scrie cum să începi a croşeta pentru cei dragi sau pentru tine, dar întotdeauna mă împiedica câte un eveniment şi amânam. Ei bine, acum este momentul, mi-am zis într-o zi de luni, şi asta am şi făcut. Întotdeauna mi-a plăcut să-mi fac singură haine, croşetate, împletite şi cusute, în primul rând pentru unicitatea lor şi în al doilea pentru că-mi place să-mi ocup timpul, dimineaţa la ora de ceai.
Multă lume
spune că-ţi trebuie talent, eu spun că-ţi trebuie ceva mai mult: exerciţiu şi
dorinţă. Te asigura că vei fi încântată să vezi că fularul de la gâtul soţului
este lucrat de tine sau botoşeii bebeluşului tău au amprenta muncii şi a
dragostei tale.
Primul
lucru, şi cel mai important este motivaţia şi dorinţa, apoi vin celelalte.
Primul pas
este dotarea cu ustensile necesare: croşete de diferite mărimi, aţe şi fire ce
se pretează acestei îndeletniciri.
Croşetele
se aleg pentru lucru în funcţie de grosimea firului pus în operă. Cu cât firul
este mai subţire, cu atât croşeta va fi mai fină.
Toate
modelele au la bază o diagramă după care te ghidezi pentru a realiza un model, diagramă
care este constituită din nişte simboluri. Aceste simboluri reprezintă un model
de ochi care, combinate dea lungul unui rând vor da modelul dorit.
Deci,
fiecare ochi croşetat are un simbol, simbol care este universal şi-l vei găsi
identic la toate diagramele.
Întotdeauna
te vei descurca să „ citeşti” un model atâta timp cât vei cunoaşte simbolurile de baza care
reprezintă un anumit model.
Lănţişorul
La baza
lucrului cu croşeta stă punctul de „lănţişor”
Pentru
început, lucrul începe cu un lanţ pe croşetă. Punctul de lănţişor este folosit
pentru realizarea rândului de bază. Nu trebuie să lucrezi prea strâns, ci
croşeta trebuie să alunece uşor în ochiurile lucrate.
Deci,
lănţişorul se execută conform desenului de mai jos, şi are următoarea
reprezentare grafică:
Ţine
lanţul cu mâna stângă şi firul de lucru întins între croşetă şi degetul
arătător sau mijlociu, întoarce croşeta spre tine, o treci mai întâi pe sub
apoi deasupra firului, apucându-l. Această mişcare este numită „jeteu” sau „fir
luat pe croşetă”. Aşa se formează o nouă buclă pe croşetă şi se realizează un
ochi de lănţişor. Bucla trebuie să fie destul de lejeră pentru a permite noului
ochi de lănţişor să treacă prin ea.
Când
lucrezi pentru prima oară este normal ca lănţişorul să fie imperfect, dar cu
puţin exerciţiu, va ieşi foarte bine.
Picioruşul orb (ochi alunecat)
Picioruşul
orb, sau ochiul alunecat, este cel mai
simplu punct croşetat şi are următoarea reprezentare într-o diagramă. Este
folosit mai ales pentru a uni picioruşele când se lucrează circular sau pentru
scădere. Este un punct fundamental, ideal pentru a învăţa să croşetezi.
- Lucrează un lănţişor de bază. Începi să lucrezi începând cu al doilea ochi de lănţişor de la croşetă.
- Introduce croşeta din faţă în spate, pe sub jumătatea superioară a acestui al doilea ochi de lănţişor.
- Treci croşeta mai întâi pe sub şi apoi peste fir, prinzându-l cu croşeta. Astfel, firul este înfăşurat pe croşetă. Acest pas se numeşte „jeteu”.
- Trage firul prin cele două bucle care se află acum pe croşetă. Pe croşetă rămâne o singură buclă şi asta înseamnă că tocmai ai finalizat un ochi de picioruş orb (sau ochi alunecat).
- Pentru a continua lucrul cu picioruş orb, introduci croşeta în următorul ochi de lănţişor şi repetă paşii 2,3 şi 4
Picioruşul scurt
- Lucrează un lănţişor de bază.
- Introdu croşeta din faţă în spate pe sub jumătatea de sus a acestui al doilea ochi de lănţişor.
- Ia jeteu
- Trage firul din spate în faţă, prin prima buclă care se află pe croşetă. Acum pe croşetă se află două bucle.
- Ia din nou un jeteu
- Trage firul prin cele două bucle care se află acum pe croşetă. Pe coşetă va fi acum o singură buclă. Acum ai realizat picioruşul scurt.
- Pentru a continua, realizează câte un picioruş scurt în fiecare ochi al lănţişorului de bază. Când ajungi la capătul rândului, întoarce lucrul astfel încât firul să rămână în spatele croşetei. Lucrează un ochi de lănţişor de întoarcere, care nu va fi numărat ca picioruş. Acum vei continua lucrul în direcţie opusă, pe următorul rând de întoarcere.
- Introdu croşeta din faţă în spate, pe sub ambele bucle ale primului picioruş scurt lucrat pe rândul precedent.
- Lucrează un picioruş scurt în fiecare ochi de pe rândul precedent. Lucrează aşa până ajungi la capătul rândului, dar nu lucra şi lănţişorul de întoarcere, care nu trebuie considerat picioruş.
Picioruş mare
Semn diagramă
Se
croseteaza trei ochiuri de lant, se ia un jeteu, se introduce croseta intr-un
ochi al lantului de baza (sau alt punct cerut de model), se ia un jeteu, se
trage o bucla, se ia un jeteu care se trece prin primele doua bucle aflate pe
croseta, apoi se ia un jeteu care se trece prin urmatoarele (ultimele) doua
bucle aflate pe croseta.
Mult spor
la lucru şi să exersaţi până la lecţia viitoare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu